duminică, 23 decembrie 2012

"DEMONISM", de M.Eminescu, in cuvinte incrucisate

                    
   Rar se întâmplă ca un poet să fie sigilat de destin, să ilustreze prin el însuşi bucuriile şi durerile existenţei şi de aceea multă vreme M. Eminescu va rămâne în poezia noastră nepereche. G. Călinescu
                 


ORIZONTAL : 1) Scoasă de sub tipar, precum această fabulă mitologică, în 1872 – Dviziune a operei dramatice. 2) Poema se constituie într-un proces al societăţii, a cărei istorie pare a fi sub semnul răului: Să nu ne înşelăm. Impulsul prim / La... gând, la orişice voinţă, / La... faptă-i răulÎn van voim a scutura din suflet / Dorinţa de mărire şi putere, / Dorinţa de a fi ca el în lume:... (fem.). 3) Decizie – Localitate în Franţa. 4) ... corpul mort, din care am ieşit, / Se naşte veşnica nefericire – Din Înger de pază: Când sufletu-mi noaptea veghia în estaze, / Vedeam ca în vis pe-al... înger de pază – Persoană robustă. 5) Una dintre cele mai populare poezii ale geniului naţional: Ce-ţi doresc eu..., dulce Românie– Noi, oamenii, suntem răi: Certându-ne-ntre noi, fiinţi ciudate, / ... în deşertăciunea lor. 6) Bătrânul zeu stă la masă şi bea auroră: Câmpii... se întind, / A cerurilor câmpuri potolind / Vânăta lor dulceaţă sub suflarea / Acelui aer aurit (sing.) – Clasă (abr.). 7) Localitate în Somalia – După înfrângerea bătrânului Titan, cu aspru păr de codri, acesta Se prefăcu în aur, ... muşchii / Se prefăcură în argint şi fier. 8) Moartea vindec' orice... / Dând la patime repaos (Foaia veştedă) – Din Epigonii: « Moartea succede vieţii, vieaţa succede la moarte », / Alt sens n'are lumea asta, n'are alt..., altă soarte. 9) Beteală (înv.) – Lumea, aşa cum este evocată de poet – Titan al vitejiei. 10)Bluziţe brodate – Privitor la zeul cel atotputernic: Şi colţuroasa-i roşie coroană, / De... împietrit, luceşte-n aer / Sălbatec – Rele! 11) Paharele din care bea Demiurgul sunt Cu... de nori albi Suntem copii... ­ nefericiţi. / Dar în zădar, căci suntem după chipul / Şi-asămănarea lui(pl., fem.). 12) La moartea Titanului: El ne-a şi pus, bătrân-duiosul ..., / Adânc în suflet o dorinţă dulce (pl.) – Opere.

 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
1








 



2





 





 
3







 




4


 



 





5



 








6
 








 


7

 



 




 

8




 

 




 
9



 



 




10


 






 


11





 






12




 








VERTICAL: 1) O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie / Bătute-n ea şi soarele-i fereasta / La temniţa vieţii. Prin el trece / Lumina frântă numai dintr-o lume / Unde-n loc de aer e un aur, / ... şi transparent, mirositor La o..., o altă poemă a veşnic îndrăgostitului Eminescu (masc.) 2) Răi putem fi / Mai ca şi el ­ dară din neputinţă / Se naşte.. vieţii noastre Despre Ormuz: Şi el ca tine a devenit rebel, / Se zvârcoli spre ceruri spre-a le sparge, / Mişcând... -i de munţi de piatră (sing.). 3) Numele scurt al lui Pyrrhus, fiul lui Ahile şi al Deidamiei – Care aparţine Greciei antice (fem.) – Uşiţe! 4) Poate de mult s'a stins în drum / În depărtări albastre, / Iar raza ei abia... / Luci vederii noastre (La steaua) – Acolo stă la masa lungă, albă, / Bătrânul zeu cu barba de ninsoare / Şi din păhare nalte... auroră – Fondul Mondial Internaţional (siglă). 5) S-a lepădat de patrie şi de credinţă – Râu în Franţa.6) Lecţie– Pământul e ca raclă: Ici în sicriu, sub... capac albastru .7) Râu în Portugalia– Literă slavonă – Isteţ. 8) Din Scrisoarea III: Visul său se 'nfiripează şi se 'ntinde vultureşte, / ... cu... împărăţia tot mai largă se sporeşte –Ispitit – Localitate în Ungaria. 9) Gândiri de-o nobilă, naltă răscoală: / ... la fire şi dreptate. 10) Este un ce măreţ în firea noastră, / Dar... ceva nu din noi răsare, / O moştenim de la Titanul mort (var.) – Aur (pop.) – Radu Tudoran. 11) Din lumea cerurilor, precum cântecul îngerului care Îngenuncheat l-a lui picioare cântă. Din Luceafărul: ... luceafărul. Creşteau / În cer a lui aripe, / Şi căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe. 12) Privitor la omenire: Şi ţintuit şi ferecat cu..., / Noi viermuim în mase în cadavrul / Cel negru de vechime şi uscat – Lichid gras.

Dicţionar: NERS, IET, TRA, PIR, RUE, TUA, ETI, ETE, AOR
 Prof. Nicolae Vicolov 
 solutia
ALTE CAREURI CU EMINESCU


 Consultarea textului     



 
O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie
Bătute-n ea şi soarele-i fereastra
La temniţa vieţii. Prin el trece
Lumina frântă numai dintr-o lume
Unde-n loc de aer e un aur
Topit şi transparent, mirositor
Şi cald. Câmpii albastre se întind,
A cerurilor câmpuri potolind
Vânăta lor dulceaţa sub suflarea
Acelui aer aurit.
Acolo stă la masa lungă, albă,
Bătrânul zeu cu barba de ninsoare
Şi din pahare nalte bea aurora
Cu spume de nori albi. Şi îngeri dulci
În haine de argint, frunţi ca ninsoarea,
Cu ochi albaştri cari lin lucesc
Şi-ntunecat în lumea cea solară,
Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi,
Îi mângâi barba lungă­ şi răzim capul
De umerii bătrâni cuprinşi de plete.
Şi colţuroasa-i roşie coroană,
De fulger împietrit, luceşte-n aer
Sălbatec. Iar un înger... cel mai blând,
Îngenuncheat l-a lui picioare cântă
Pe arfa sa şi aerul roşeşte
De voluptatea cântecului său...
Nu credeţi cum că luna-i lună. Este
Fereastra cărei ziua-i zicem soare.
Când îngeri cântă deasupra raclei
În lumea cerurilor ­ ele-albesc.
Şi nu mai pătrund raze aurite
Prin vechi oblon ci raze de argint
Şi pe pământ ajung ţăndări duioase
Din cântecul frumos dar numai ţăndări...
Ici în sicriu, sub cel capac albastru
Şi ţintuit şi ferecat cu stele,
Noi viermuim în mase în cadavrul
Cel negru de vechime şi uscat
Al vechiului pământ care ne naşte ­
Certându-ne-ntre noi, fiinţi ciudate,
Greţoase în deşertăciunea lor.
Este un ce măreţ în firea noastră,
Dar acel ceva nu din noi răsare,
O moştenim de la Titanul mort,
De la pământ, în care ne nutrim.
În moartea lui e ceva sfânt şi mare,
E o gândire-adâncă şi-ndrăzneaţă
Pentru ce el fu condamnat la moarte.
Viaţa noastră e o ironie,
Minciuna-i rădăcina ei. Dorinţa
De-a fi şi de-a-avea singur tot ce este
Principiul e de înflorire a ei.
n van pământul mort ne-nspiră câteodată
Din sântul suc al stinsei sale vieţe
Gândiri de-o nobilă, naltă răscoală:
Întoarcerea la fire şi dreptate.
Noi nu-l pricepem... o-ncercăm adese
Dar n-o putem. Făcuţi suntem
După asemănarea-acelui mare
Puternic egoist, carele singur
Îmbrăcat în mărirea-i solitară
Ridică-n cer înnourata-i frunte.
În van voim a reintra-n natură,
În van voim a scutura din suflet
Dorinţa de mărire şi putere,
Dorinţa de a fi ca el în lume:
Unici. Şi această dorinţă,
Temei la state, naţiuni şi cauza
Războaielor cumplite care sunt
Paşii istoriei, acest e... răul.
Să nu ne înşelam. Impulsul prim
La orice gând, la orişice voinţă,
La orice fapta-i răul. Însă
Atuncea când ne naştem, răsăriţi
Abia din carnea vechiului Titan,
Noi suntem buni ­ până suntem copii.
O binefacere ne dă pământul,
Nepreţuită-n duioşia ei,
El ne permite ca să ne întoarcem
Dup-o viaţă vană, zgomotoasă,
În sânul lui în sânul lui şi-al păcii.
El ne-a şi pus, bătrân-duiosul tată,
Adânc în suflet o dorinţă dulce
Şi de-ntrebam aceast-enigmă scumpă
 
 

 
  
I
Ce însemnează şi dacă voim
A o pricepe, ea răspunde: pace.
Da! pace căutăm fără s-o ştim.
Ce n-o luam de la-nceput? De ce
O căutăm în lupta? Căci în lupte
Nu e decât victorie pe de o parte,
Cădere pe de alta nedreptate.
Şi din viaţa noastră,-ntemeiată
Pe rău şi pe nedrept şi pe minciună,
Şi din ştiinţa morţii­ a renturnării
În corpul mort, din care am ieşit,
Se naşte veşnica nefericire.
Suntem copii ­ etern nefericiţi.
Dar în zadar, căci suntem după chipul
Şi-asemănarea lui. Noi suntem rai
Fără de-a-avea puterea lui. Răi putem fi
Mai ca şi el ­dară din neputinţă
Se naşte ironia vieţii noastre.
În van Titanul mort, ce ne-a născut
Binele ni-l voieşte; în zadar
Cearcă-a vorbi cu noi în cugetări
Strălucitoare, varii, -mbălsămate,
În flori, în râuri, în glasul naturii
Ce-i glasul lui, consilii vrea a da.
În van. Viaţa, sufletul, raţiunea
­Scânteia care o numim divină ­
Ne face a ne înşela asupra firii
Şi-a n-o-nţelege...
O, demon, demon! Abia-acum pricep
De ce-ai urcat adâncurile tale
Contra nălţimilor cereşti;
El a fost rău şi fiindcă răul
Puterea are de-a învinge...-nvinse.
Tu ai fost drept, de-aceea ai căzut.
Tu ai voit s-aduci dreptate-n lume:
El e monarc şi nu vrea a cunoaşte
Decât vointa-şi proprie şi-aceea
E rea. Tu ai crezut, o, demon,
Ca în dreptate e putere. ­ Nu,
Dreptatea nu-i nimic făr-de putere.
Cătat-ai aliaţi între titanii
Ce brăzdau caosu-n a lor răscoală,
Ai înzestrat pământul cu gândiri,
L-ai înarmat cu argumente mari
Contra lui Ormuz.
Şi el ca tine a devenit rebel,
Se zvârcoli spre ceruri spre-a le sparge,
Mişcând aripile-i de munţi de piatră,
Puterea sa cumplita ­ contra Lui.
Dar deturnat el recăzu în caos ­
Cadavru viu, l-învăli într-o raclă
Albastră.
Titan bătrân, cu aspru păr de codri,
Plânge în veci pe creţii feţii sale
Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort;
Uscat... stors de dureri este adâncu-i ­
Şi de dureri a devenit granit.
A lui gândiri încremeniră reci
În fruntea sa de stânci şi deveniră:
Rozele dulci rubine; foile,
Smaralde, iară crinii,
Diamante. Sângele său
Se prefăcu în aur, iară muşchii
Se prefăcură în argint şi fier.
Din carnea-i putrezită, din noroi
S-au născut viermii negrului cadavru:
Oamenii.
Spre a-l batjocori până şi-n moarte
Ne-am născut noi, după ordin divin,
Făcuţi ca să-si petreacă Dumnezeul
Bătrân cu comica-ne neputinţă,
Să râdă-n tunet de deşertăciunea
Viermilor cruzi, ce s-asamăn cu el,
Să poată zice-n cruntă ironie:
Pământ rebel, iată copiii tăi!

Poezia Demonism, de Mihai Eminescu, a fost publicată în „Sămănătorul”, la 2 martie 1903; apoi în Poezii postume, de Ilarie Chendi, 1905.

• Prima versiune, considerată un exerciţiu pregătitor, poartă titlul Lumina cerurilor şi datează, ca şi versiunea definitivă, din anul 1872 - concepută ca un vast poem.

• Proiectat în epoca studenţească, poemul este, aşa cum aprecia George Călinescu „o curioasă suprapunere de motive cosmoteogonice şi de filozofie antiraţională spre a explica viaţa «...întemeiată / Pe rău şi pe nedrept şi pe minciună...»”.

• Din carnea moartă a Pământului se nasc oamenii - din viermii negrului cadavru, rămânând buni atâta timp cât suntem copii.

• Născut aşadar din ura divină, omul este dominat de două tendinţe: una care încearcă să-l imite pe Ormuz - dominată de orgoliu, război, fără însă a avea puterea lui, el dând oamenilor trufia raţiunii, a absolutului, dorinţa de a fi în lume «unici» ca zeul. A doua tendinţă reprezintă sensul nobil, teluric. „Titanul mort din care a răsărit umanitatea, şi care e principiul binelui, încearcă a realiza fericirea prin «întoarcerea la fire şi dreptate».

• Din vrajba dintre factorul raţional care este principiul răului, „După asemănarea - acelui mare / Puternic egoist...” - şi cel instinctual, natural care este principiul binelui, „Se naşte veşnica nefericire”.

• Omul - în poemul lui Eminescu - se naşte bun şi numai societatea «vană, zgomotoasă», cu „pretenţia - precizează. George Călinescu - de a-l face să trăiască după raţiune, în spiritul lui Ormuz, îl nefericeşte”.

„Noi suntem buni - până suntem copii / O binefacere ne dă pământul...”, neputinţă la care ne permitem să ne întoarcem, după o viaţă a nimicului, în van şi zgomotoasă „în sânul lui - în sânul lui şi-al păcii”.

• Conflictul va fi interior, moral, ca şi în alte creaţii eminesciene.

Demonism, Mureşanu, Luceafărul şi, pe alt plan, Împărat şi proletar definesc cele mai de seamă formule pe care tema titaniană le îmbracă în poezia lui Eminescu. Sunt însă numeroase împrejurările în care poetul face să funcţioneze cadrul titanian al temei, fără ca personajul să-şi facă apariţia într-însul” (Dumitru Popovici).

• A se reţine: cadrul mitologic: metafore, comparaţii, personificări, valori gnomice.

Demon (gr. daimon „zeu”, „geniu”). În mitologia greacă - Spirit care ar dirija destinul unui om, al unei cetăţi etc. În religia creştină - Fiinţă imaginară considerată ca spirit al răului.

• Se citează printre izvoarele poemului eminescian: Homer, Hesiod, Vergiliu, Lucreţiu, Goethe, Byron şi Herder.

• În cele 159 de versuri ale poemului, Eminescu a contaminat mitologii de origini diferite, mituri, legende, dându-le o culoare proprie prin fantezia lui. A pus, totodată şi problema revoltei Răului împotriva Binelui, fără să rămână strict la concepţia madzeistă.

• Ormuz, înfrângând Binele, reprezentat de Pământ, a făcut să ne naştem din ţărână, ca viermii, dar ne-a dăruit cu înfăţişarea lui, a stăpânitorului din cer.

• Lumea - ca o raclă în care este întemniţată viaţa viermilor pământului - a oamenilor.

 

 

   
Solutia careului:  Decebal


1
R
2
A
3
 Z
4
 B
5
O
6
 I
7
 
8
P
9
A
10
C
11
 E
12
 A
2
 A
 
C
 
T
 
U
 
L
 
 
 
T
 
R
 
A
 
I
 
A
 
N
3
 N
 
E
 
 
 
N
 
E
 
R
 
O
 
 
 
A
 
N
 
 
 
T
4
  I
 
E
 
R
 
I
 
 
 
O
 
T
 
O
 
 
 
E
 
M
 
I
5
 T
 
A
 
U
 
 
 
A
 
M
 
I
 
C
 
I
 
 
 
I
 
C
6
  I
 
 
 
G
 
U
 
R
 
A
 
 
 
H
 
A
 
I
 
N
 
A
7
 
 
L
 
A
 
N
 
T
 
 
 
M
 
I
 
R
 
A
 
T
 
 
8
 V
 
O
 
 
 
D
 
A
 
C
 
A
 
 
 
O
 
T
 
E
 
L
9
  I
 
N
 
C
 
A
 
 
 
A
 
R
 
O
 
M
 
A
 
 
 
E
10
 A
 
G
 
A
 
 
 
A
 
L
 
E
 
S
 
I
 
 
 
I
 
M
11
 T
 
I
 
R
 
A
 
N
 
I
 
 
 
T
 
R
 
E
 
C
 
E
12
 A
 
N
 
I
 
M
 
A
 
T
 
I
 
I
 
 
 
V
 
I
 
S